Vlad Tepes - Poemele Valahiei

În vremuri uitate de lumea de-acum, Prin prafuri de drum, Când scuturi și săbii luptau ne-ncetat, Prin sânge și iad, Visau la o lume golită de moarte, Uitată de rău. Eroi de poveste trăit-au atunci Și chiar au fost mulți, Dar unul mai mare vegheat-a mereu Sub steagul cel greu. El, Vlad Vodă Țepeș, părinte uitat De anii ce cad.

Submitted by MetalElf — Apr 24, 2025

Pe turnul Chindiei S-așterne senin, Din cer si din Stele Ursitele vin. În camera albă, Cu flori luminată, Urmașul lui Vodă Primește acum soartă. Lunecând pe raze de soare-răsare Și scrutând cu gândul scâncet de pruncuț, Patru ursitoare merg de dimineață La pruncul Vlăduț. Una dintre ele, cu ochii de crini, Cată cu blândețe către prințul mic. Și rupe din stele două dintre patimi: Dragostea de țară, frica de nimic! Alta, mai tăcută, cu neguri în ochi, Vede peste timpuri războaie și foc, Știe că în viață prințul va avea Sânge, oști și neamuri sub sabia sa. A treia îi sapă în minte și os Carte de povețe și-i pune în coș Chip cu frumusețe și înțelepciune, Aprigă dreptate să facă în lume. Ultima surată, cea mai înțeleaptă, Stă și privește, tace-nfricoșată. Știe că de-acuma, viață de-o avea, Prințul va decide singur soarta sa! Căci doar o dată la o sută de ani, Se naște un vultur cu ochii văpăi. Care e vifor între cruzii dușmani Și care-i tată pentru toți ai săi.

Submitted by NecroLord — Apr 24, 2025

Și țara se-nalță cu liniște-n sus, Vlad Vodă e gata oricând de răspuns. Cei doi fii ai săi învață din mers Ce-nseamnă iubirea atunci când visezi. Visezi la o țară ce nu vrea război, Nu vrea să mai curgă nici sânge din noi. E-o lume în care e loc pentru toți, Dar turcii păgâni nu știu că apoi, Pașii lui Vlad prin lume or merge Și tot ce-a fost rău în viață și este El va trimite cu sabia-n pământ Și nu va ști milă de nimeni nicicând… Radu și Vlad promit să vegheze Atunci când va fi ca bunul lor Rege Să plece-n alt loc, în lumi de străbuni, Cu pieptul în față și vorbe de spus. Că liber s-a dus și cum a luptat, Și nu a plecat privirea de-o viață. E mândru că el a stins lupte mari Și are și cine să-l scrie pe piatră. Simte în aer că iadul pândește, Dar încă nu-l vede, pe unde mai este. Știe că sabia-i va fi prieten sfânt, Iar țeapa va duce tot rău-n pământ. Răzbate privirea prin lumi ce de soare Sunt luminate, doar cât să tresare Cea Semilună ce ține de umbră, Peste popoarele ce n-au vrut luptă. Turci se aprind să ardă în față, Lumea-i a lor, așa cred de-o viață. Vlad îi așteaptă cu oamenii lui, Și sunt pregătiți ca lupii nebuni!

Submitted by SerpentEve — Apr 24, 2025

Copil chircit sub vrerea lumii, Orfan de tată și de țară, L-au aruncat și-l țin închis păgânii, Iar mâine poate-l și omoară. Un prunc abia de-un cot mai mare, Neplâns și nepăzit în viață, Ostatic prins între popoare, Își schimbă lacrimile-n gheață. Domnescul tată, de nevoie, L-a dat sultanului zălog Și nu mai poate ridica războaie Și-și poartă sufletul olog. Sterpe nisipuri și zăngăn de arme Îl ard ziua toată și noaptea în somn. El singur știe, Cândva va fi Domn! Mic și nevolnic, cu inimă mare, Primește ocara și biciul. Încearcă să stea în picioare Și-și râde în față supliciul! Cu vremea, în trupul plăpând S-adună vântul din creste Și crește întruna vuind Valahul lup din poveste. Apoi, într-o negură groasă, Scrâșnitul de lanțuri răsună Și fuge valahul acasă, Rupând bucăți din carnea păgână. Străjeri îngroziți ca și morți Aleargă să-și mântuie viața. Un drac ce-i urăște pe toți Le șlefuie acum prima țeapă.

Submitted by Corpse Grinder — Apr 24, 2025

Dinspre Poarta turcă se stârnește vânt, Se încruntă cerul peste al nost' pământ, Solii Semilunii vin ca să ne certe, Vin cu inimi negre ce nu știu să ierte. Cu alaiuri multe și strălucitoare, Cu turbane 'nalte, aurite-n soare, Se vede-n ochi voința cea rea, Când se-ndreaptă iute spre Măria Sa. Intră sfruntători și făr' de onoare Și privesc la Vodă cum ocara-l doare! Nu știu ce e frica, nu vor să salute, De datina vlahă au părut să uite! Cât e lumea lume, cât e pământ, De acu' nainte, până în mormânt, Nu lăsăm turbanul față de român, Noi suntem stăpânii, el e cel hain! Îndrăzneala însă le rămâne-n gât, Văd deodată solii, ca-ntr-un vis urât, Vodă cum se-ncruntă ca și toți boierii Ce nu știu a tace dacă vrei să-i sperii. Intră-n sala mare Andrei Căpitan Să aducă cuie, moarte și ciocan, Iar turbanul mândru, de nelepădat, Prins e pe vecie cu piroane-n cap! Să învețe dară cei ce nu știau, Că românii fală și pe Vodă-l au. Să învețe turcii buna-cuviință: Peste Vodă Țepeș? Nu e cu putință!

Submitted by johnmansley — Apr 24, 2025

În Neagra Vlahie și caii sunt răi, Iar Vlad Vodă Dracul e pui de șeitan. La fel sunt și codrii și oamenii săi Și toți pân' la unul îl vor pe Sultan. E neagră câmpia de turci pregătiți Cu arme în mână, sunt toți cârmuiți. De cruzi generali ai armatei păgâne, Nimic nu le-a stat în față să-ndure. Atacuri rapide, cu săbii de foc, Cu suliți și arcuri ce trec drept prin om. Dar Vlad îi așteaptă cu ape secate, Cu câmpuri uscate și greu vânt de moarte. În jur este liniște ca în mormânt Și turcii mirați stau fără cuvânt. Nu știu ce-i așteaptă și cred că de frică Vlad Vodă s-a dus să scape de milă. Vlad Vodă s-a dus să scape de milă. Un strigăt se-aude și oastea păgână Nu știe de unde se-aude chemarea. În brațe începe să simtă o teamă, Se luptă cu umbre ce nu știu să ierte. Din seară în ziuă îi mușcă valahii, Sunt obosiți și bolnavi otomanii. Nu știu ce se-ntâmplă, de unde le vine Moartea în oase și cât îi mai ține... Spun rugăciunea, Allah să-i asculte, Apoi închid ochii și speră să uite Că sunt zile-ntregi de când nu se-oprește, Atacul ce parcă din iarbă pornește. Furia e mare și vlahii sunt repezi, Lovesc fără milă și taie din vene, Din vene-ncărcate de răul ce-ncearcă Să calce pământul, să-l calce deodată. Să calce pământul, să-l calce deodată. Un strigăt se-aude și oastea păgână Nu știe de unde se-aude chemarea. În brațe începe să simtă o teamă, Se luptă cu umbre ce nu știu să ierte. Vlad merge-ntr-o clipă, îmbrăcat ca un turc, Se pierde prin corturi și taie dușmanul. Turcii, speriați, scot sabia și luptă, Dar între ei, nu știu un' să fugă. Se-omoară de frică, de frică nebună, Aceleași cuvinte le spun toți cu ură: Vlad să dispară din lumea în care Nimic pentru el nu este prea mare! Nimic pentru el nu este prea mare! Un strigăt se-aude și oastea păgână Nu știe de unde se-aude chemarea. În brațe începe să simtă o teamă, Se luptă cu umbre ce nu știu să ierte. Nu iartă pe nimeni ce-aduce durerea, Și nicio privire nu vezi că se-nchină. Sunt corturi în flăcări și trupuri tăiate Și iar se aude cel strigăt din vreme.

Submitted by Grave666 — Apr 24, 2025

Eroii din veac, răstigniți printre cruci, Se strâng iar sub steag, priviți-i, nu-s slugi! Sunt iar toți ca unul, cu zale pe piept, Ce sfânt le e drumul și cât e de drept! Lângă el aerul bate fără de vânt Și aleargă-n rafale blestemul, Te cheamă, te strigă, niciun cuvânt, Dar simți ce-nseamnă Infernul. Vino, păgâne, te-aștept la hotar! Hai, vino odată, și vezi-mă-n ochi! Am țeapa în mână și trăznetul clar, Hai vino și mori! Cu marii dușmani, sau cu regii mai mici, Cu hoți sau tirani, cu toți de pe-aici, Se-nfruntă valahii, cât marele Vlad Le stă înainte, veghindu-i din prag! Sunt mare și liber și drept ca un zbor, Sunt os Basarab de acum până mor, Am stat la Târgoviște și Dunăre scut, Mai sfânt ca dreptatea nimic n-am avut! Vino, păgâne, te-aștept la hotar! Hai, vino odată, și vezi-mă-n ochi! Am țeapa în mână și trăznetul clar, Hai vino și mori!

Submitted by SerpentEve — Apr 24, 2025

Ciudată liniște, totul e calm. Și luna roșie veghează de sus, Doar vântul se îngână tăcut Prin pânze de corturi și urme de fum. Și nimeni nu stie că moartea Pândește iar din cer și din văi, Atacul român este greu ca un pumn, E seara în care păgânii n-au drum... În Kara Iflak! Un tropot de cal se aude în zare, Iar turcii speriați se ridică-n picioare. Privesc cu ochi mici printre corturi înalte, Nu știu cine vine și ce vorbă are. Cu săbiile-n mână așteaptă cu teamă, Să vadă de unde și cine-i atacă. Zăresc cu uimire un singur valah, Ce taie cu forță și ură de drac. Noaptea ! Se-aprind focuri multe, dar Vlad e din piatră, Trece prin turci, și nu pot ca să vadă Unde să fugă sau cum să mai lupte, Când încă 100 de vlahi sar din munte. Sunt cruzi ca o haită de lupi ce-au simțit Urme de sânge și teamă-n priviri, Cu săbii mari, grele lovesc ne-ncetat Cu paloșe multe i-au secerat. Noaptea!

Submitted by MetalElf — Apr 24, 2025

În viața nu lungă, Vlad Voda Valahul Împins-a afară din țară tot iadul, Trădat a căzut, din Tronul cel mare, Dar când s-a întors, de sânge-a fost ploaie! Și vorba s-a dus pe întregul pământ, Că Vlad se întoarce chiar și din mormânt. Iar orice armată încearcă să-l calce Cruzimea de fiară-i va trage in ace! Și țepele-s aspre, și chinul e greu Când vezi câmpuri pline de trupuri mereu. Și gândul cel rău, din steagul păgân, Se-ntoarce din drumu-i de moarte nebun. Și nimeni ce ura o poartă în piept Nu-i bine-venit la valahi în castel. Cine e hoț sau păgân pe la noi Va plânge în țepe, înfipt în noroi.

Submitted by Iron_Wraith — Apr 24, 2025

Ziua neagră repede-a venit! Și cei ce-au stat cu Vodă l-au trădat cumplit. Păcălit-or turcii și-au plătit cu bani! Viața lui Vlad Vodă s-a pierdut prin ani... Păgânii au plătit pe toți din greu, Văzând că Vlad e tare ca un leu. Cu aur și cuvinte printre dinți, Le-au tot promis pe toți să-i facă prinți. Și ochii se măriră la aur și minciuni Și toți de lângă Vodă pornit-au drept la drum, Cu gândul să-l omoare și să-l arunce-n gropi, Trădarea este cruntă, mai cruntă decât tot! Vlad Țepeș scoate paloșul încă o dată! Lovește, lovește armata lui toată! Dar ei, murdari de urme de aur, Sunt răi! Și mușcă din Vlahul lor faur! Lumini din cer apar să ardă tot, Să dea un semn la săbii, că-i vreme de război. Lucesc în lame lacrimi și sânge de-mpărat, Dar ei lovesc cu ură, cu ură de tiran. Secunde-au fost nevoie să șteargă ce-a făcut, Cum i-a salvat de hoarde, de hoarde de păgâni. Și cum a scos din țară toți hoții cei mârșavi, Cum a zidit Valahia în litere, în ani! Vlad Țepes scoate paloșul încă o dată! Lovește, lovește armata lui toată! Dar ei, murdari de urme de aur, Sunt răi! Și mușcă din Vlahul lor faur!

Submitted by Cyberwaste — Apr 24, 2025

Trupul întins în pământ, Iată că nu se ridică Așa cum știau toți de-atunci. Pentru prima oară se-nchină, Se-nchină turci și valahi la un loc, În fața lui Vodă acum. Și ochii sunt încă deschiși, Și tristă-i privirea prin fum... Cerul e negru și plânge cu lacrimi, La fel plâng și ei, Nimic n-o să mai fie de astăzi la fel! Trădarea-i scrisă cu litere mari, E scrisă cu sânge de regi buni și tari. Și nicio secundă nu au gândit Oștenii ce-au dat vieți de regi pe nimic. Vândut-au cu Vodă și țara prin foc, Au dat și femei si copii la un loc, Pământuri muncite de mâini de român Și ape curate ca visul dintâi. Dar Vlad de atunci îi veghează de sus Și bun îi învață să lupte de-acum, Chiar dacă el nu mai este-n război Vârful de țeapă ce-omoară din hoți. Din Cer se aude strigăt de moarte! Luptă, române, sabia ți-e frate, Braț de fier ce taie-n carne. Luptă, valah, cu fruntea spre soare, Nimeni în lume n-are scăpare. Răul e lovit și moare. Si ea, Semilună-n veci n-o să-nchine Țara sub săbii și arcuri păgâne. Vlad veghează dintre umbre! Vlad veghează dintre umbre!

Submitted by Grave666 — Apr 24, 2025

Cărbunele-ncins din pomete Și inima ruptă în patru, Cu săbii întinse pe spete, Așa fu lumea lui Dracul. Trimis pe pământ înainte de vreme Să facă ce alții nu pot, Un om din oțel și din fiere Ce nu se oprește nici mort. Fu pagina noastră de aur, Clipă de ultim curaj, Timpul cu ochi de balaur Și visul de aur și jad. Cu sabia scris în istorii, Ne lasă de fier legământ, Să ținem Valahia-n inimi Și sfântul, râvnitul pământ.

Submitted by Corpse Defiler — Apr 24, 2025

No lyrics have been submitted for this track yet.