Rădăcini de dor

Unde-i glasul codrilor... Dar cel al pădurilor? Unde-i vorba apelor... Sufletul românilor. De ce-i lași să mi te ia... Să te rupă în față mea? Să ucidă doina ta, și să-ți fure lacrimă. Unde-mi sunt pădurile? Unde duc topoarele? Unde-s toate visele? De ce plâng iar frunzele? Unde sunt apele dulci? Unde-ncerci să le ascunzi? Le-au secat izvoarele, lacrimi varsă pietrele. Unde e pământul tău, lume mama... Are negru foarte rău. L-au vândut și l-au trădat, lume mama... Pas cu pas pe tot l-au dat. Plânge vântul, n-a uitat! Unde sunt oamenii buni? De ce sunt mereu pe drum? De ce doru-n ei a prins? De ce lăcrimează-n vis? Unde-i glasul codrilor? Dar cel al pădurilor? Unde-i vorba apelor? Sufletul românilor. De ce-i lași să mi te ia, lume mama? Să te rupă-n față mea, oh Să ucidă doina ta, lume mama... Și să-ți fure lacrimă, oh Dacă nu mai poți așa, lume mama... Fiindcă viață-i tot mai grea, oh Da-mi o șansă ultima, lume mama... Să aleg pe cine oi vrea... Și ciuleandra vom juca! Foaie verde siminoc, țineți ciuleandra pe loc S-inc-o dată mai băieți, hop s-așa s-așa! Două fire, două paie, luați ciuleandra la bătaie S-inc-o dată mai băieți, hop s-așa s-așa! Când lumea-ți moare sub picioare, doare. Și simți cum vrea să strige, dar nu poate. Prin ce ne mai putem acu diferenția? Un lucru-i sigur - am pierdut direcția. Și țară-n care stăm nu mai e a noastră, și limba de-o vorbim e tot mai falsă, povestea asta se va șterge într-o clipă, pentru că de zeci de ani ne este frică! Prin umbre vechi, ce mai găsim repere. Acum e modă să privim cum piere tot ce-i mai bun, tot ce-i frumos, tot ce are suflet rămâne-n urmă, doar un tragic urlet. Ce durure! Frică! Întuneric! Ploi! Când radem plânge inima în noi! De prea mult timp stăm nemișcăți și amorțiți, privim tăcuți cum suntem despărțiți... Spune-o vorba din popor, eșți prin lume trecător. Că ți-e greu sau că ți-e rău, să faci bine-n jurul tău! N-am să uit în viață mea, glasul celui ce-mi spunea Doina este suflet viu, scoate omul din pustiu! Joacă așa că la-nceput Din cenușă am renăscut! Tot ce-i rău să ostenească Dragostea să n-o găsească! Rădăcinile-s adânci, stau înfipte în pământ Nu le-a smuls furtună rea, nu le-a uscat seceta. Pun urechea pe un pom, ea vorbește că un om Știe ce-i în gândul tău, te ajută când ți-e greu! Joacă așa că la-nceput Din cenușă am renăscut! Tot ce-i rău să ostenească Dragostea să n-o găsească! Joacă așa că la-nceput Din cenușă am renăscut! Tot ce-i rău să ostenească Dragostea să n-o găsească! Să se ducă drept în foc Să se facă scrum pe loc! Să îl poarte pe un drum Până vin eu să-l adun! Trece-un călător și cânta... Trece pe-o cărare frântă Prin câmpia înflorită, cu inima vestejita. El se plânge că cea lume, nimeni știe de-a sau nume Nimeni nu se îngrijește, de e mort ori de trăiește. Din cernut mi-am așternut, prin ce ape am trecut Câte vieți am căutat, locul asta minunat, Cine mai poartă doru-n piept, cine-și poartă visul drept Cine mai privește o stea, și vorbește blând cu ea? Oriunde te-ai depărta, nu uită de mama ta! Nu uita unde-ai pornit, nu uita ce ai iubit! Cine mai poartă doru-n piept, cine-și poartă visul drept Cine mai privește o stea, și vorbește blând cu ea?

Submitted by VladTheImpaler666 — Nov 13, 2025