OM

Ceas rău… rău ceas… În miăz de noapte, La răscruce se așează De cărare mi se agață. ...în cerc deschis... ...și-n mijloc șad...

Submitted by SerpentEve — Apr 26, 2025

În arc de vînt, trezesc un gînd Ce suflă-n zare deșteptare... În rîu de salbă selenară Curge soma veșniciei Pe drum bătut cu piatra rară. Scăldat în spume ancestrale Încălzit rubinul varsă Prin duh de foc cu limba arsă, Pe loc trecut de noapte lungă, În timp bătrîn și fără umbră. În arc de vînt, trezesc în gînd, Din ceață-nflăcărată un trup Sorbit din stele siderale, De soi de plasmă neînchegată, Din fir de apă fermecată. Prind dorință-n arc de vînt S-o sufle-n forma ce va să vie. De pămînt să prindă trupul, Ca din vis să se ivească Iar din pălmi să nască faptă.

Submitted by The Void — Apr 26, 2025

Și unde vara cade într-o joi Acolo eu o să mor Ori buni, ori răi, tot un mormînt! În vînt...

Submitted by johnmansley — Apr 26, 2025

Atîrna cerul, de sus pămîntul De sub rădăcini, agățat de glie, În funie dreaptă întinsă-i zarea Și prinde-n colț de cer văzduhul. Îndreptat e ne-rostitul de necrezut, Descătușat e ne-vorbitul dăscălit, ...departe de tot... Acolo unde înțelepții se așează La veacul de somn. În urmă și-a urmat chemarea În umbră i-a fost mereu zarea. ...departe de tot... Acolo unde toate gîndurile mor... Să lăsăm cuvîntul să doarmă ... Lipsind de vorbe, mută-i mintea, Senină-i fruntea... Gînduri curg, și acoperă lumea, Ghem de fire înnodate, Se în-coardă și a-coardă În tot ce-i fals și nu vibrează. Cînd făcutul nefăcut, Ce-a trecut prin netrecut A zăcut și-a petrecut Prin făr’ de loc, În făr’ de vreme... Ochii încețoșați și tulburi, De-o mare de semne, Ce-n van presară înfățișare, Înecînd privirea Și-nrobind vederea De a sa lucire. Să lăsăm cuvînt să doarmă, Oblojindu-și lumea-i surdă... Îndărăt de oarbe semne Rînduiască peste timpuri Cu tîlc rostit și tăinuit, Iscălit în chemări de veghe Pînă-n cea din urma moarte. Și unde vara cade într-o joi Acolo eu o să mor Ori buni, ori răi, tot un mormînt! În vînt…

Submitted by Corpse Grinder — Apr 26, 2025

Despică-mi oglinda de dincolo, Cu a ochilor ascuțime... Chip ce neclintit se așterne-n sine. Țintesc lumile, întorc luminile Liniște lăuntrică se dezvelește Dincolo de a minții șerpuire. Despic cărarea nerostirii, prăbușită-n nemișcare Umblet prin suflet pe sfori de nepășit. Cuvinte surde croiesc prin minte, Nori de vorbe îndeasă neîncetat Zumzăind cu sunet aspru. Către stînga răsucesc privirea Ce străpunge scutul lăuntric, tăcere Cuprins de eterna negîndire. Calmă adiere ce de dincolo mă trage De-a curmeziș de lume, purtatu-s de zefir De la începuturi către nadir Înțelept domnit, alunecînd ca prin vis, Albind întunecații mei strămoși de stîncă. Despic puterea, Cu a ochilor asprime, În măduva bradului de veci, Și cum stau înaintea-mi, Înghițit neantului Înăuntru-mi privesc Așa aproape de mine, Străluminat de cel ochi, măiastru Și Însumi sunt.

În sînul venelor pămîntului, Cad în hăul de sub care, Foc ascuns sub încuietoare; Focul viu, mereu nestins, Străpunge trupul chinului Arzînd Gemma tăinuită Țintuind în vîrf de spadă Să despartă despărțitul, Să înnoade înnăditul. În ochi de ape subterane Picurînd sclipirea, Rostogolesc cristale Din roua lacrimilor ascunse. Cap, vas cu gînduri neînsemnate, În clocot prinde să se spargă Și împrăștie înflăcărate Scîntei de-nsuflețire amară. Din sudoarea frunții lor Întru schimbare să se ivească Strop de apa cristalină... Să-ntoarcă măiestritul, cristal din apă De făptură pămîntească. Deasupra adîncului în nechemare, Duh purtat peste înflăcărate Ape întunecate, Să se coboare și să-nconjoare În chip neobișnuit pe om, Cît mai adînc crestînd Pînă-n lipsa de înfățișare.

Submitted by johnmansley — Apr 26, 2025

This track is instrumental.

Is this song not instrumental?

Pătruns de năzuință Aștern un trup din nou, Și pieptăn fire luminoase... Sunt primul om ce țese lumina, Sunt primul om ce-și țese lumea, ...cu veșmînt de sclipire sură, De curînd aprinsă-n a luminii umbră... Cufundat în nerostire În tăcerea tuturor, Deslușit, în fel de nedeslușit. Însemnat în sensuri, Pline de-nțelesuri. Sunt omul ce re-nnoiește Din fiara înflăcărată Înălțat spre vultur. Untdelemnul ce nu arde Și smaraldul ce prinde Împătimirea sufletului. Măsura, ce cîntărește lumea Prin judecata liniștită; Judecata ce nu judecă. Lumina ce se strînge Ca-ncordare a duhului, În voința făr’ de dorință. Ochi de lapte, Plin ochi de forme... Clătit în patru colțuri, De car’ se prinde lumea, Spălat de cenușă în mierea soarelui Înnodat cu nimb de netezire. Topesc în mine mierea veche, Roua sumbră de sub pragul Asfințită casă, în capăt ei, Asfințită, ca să încapă tei, ...din cele patru colțuri... Altoind în mine, cu soi ales Las să prindă roade, În trăiri și glas cu chibzuință. Fără așteptări, îndrept, Și-mi drămuiesc răbdarea. În tot ce-i vis și așteptare… Strîngem comori în semne, Să cufundăm în noi adînc trăirea, Ca „eu” să nu mă spulber, Ca „eu” să nu mă uit, Să nu piară a mea oglindire, Ca lumea-ntreagă să nu se piardă.

Submitted by MetalElf — Apr 26, 2025

În gol mă vîntur nimicniciei, Fără însemnare se sorb prăvale… Vînturat ce-n zări se stinge, Fără cruțare, Tot ce-i dor și încleștare. Un șir foit se răsfoiește, Un ghem de vise încolțește. Tărîm străvechi răscolit de miraje, Unde clipele-mi pier Cînd mijlocu-mi se cască-n zare. …și înăuntru-mi se golește Despletit de sfori de fel Ce viscolesc nemărginirea. Golitoarea ce senină mușcă, Soarbe seva ce-a scăzut în vine. Uscat vînt crapă cerul... gurii Ce scuipă văpăi de viu foc în beznă. Despletește... mărunțit... Grăbit, către nimic răsfirat... Încetinit se mistuie, dogorind de jale În nimicnicia ne-nsuflețitoare. Vărsătoarea ce-n formă toarnă stele-ncinse Ce-ntoarce necuprinsul și-i reda suflarea. ‘nmulțit și preamărit Înălțat în pîntec scapără scîntei... Mănunchi măiestrit și dibăcit de-nroșire Glorie, ce-n om își găsește firea.

Submitted by Finntroll — Apr 26, 2025

Un pas adînc, cerul deschide Și-n hăul de dedesubt, M-arunc, și soarele mă prinde Cum munții se răsun, șoimii se adun, Codrii se trezesc, frunzele șoptesc, Oasele trosnesc, stelele sclipesc, și-n cale se opresc Na mesa de doi lai munți Împlini de arbori fără frunzi Între pietre nearse de soare În lemne neroditoare Lîngă tăul fără fund Cu toiag despic cărare Ce mă poartă-n hău de naltă zare Țes soarele-n cămașă, în ață fermecată Chibzuită și trufașă, cu gînd drept legată Ieși soare din soare Ieși soare spurcat, ieși soare necurat Și cu mîndră soră lună, Leagă cunună, cunună legată De horă și soare, din cer pînă-n zare De dincolo dă cer Dinapoi de lună Din-afar de soare Dintr-odată am făcut înc-o lume nouă Din nimic!

Submitted by Cyberwaste — Apr 26, 2025

This track is instrumental.

Is this song not instrumental?