Jiana

Închis în vis de albă mărginire ce se-nvârte-n jurul capului divin, e corpul neted al zeului ce-atinge pământul şi-l împinge către-o nouă formă. Oi, hăi, crunt uriaş de lumină, pleacă La-ale noastre rugi urechea! Primeneşte aerul în care Ne târâm amar existenţa. Oi, hăi, sângele curge pe cuţite în ofrandă devotată. Spală-n mare nedreptatea ce ne-mpiedică din viaţă. Cerul e roată de foc! Fulgere te prind în joc! Cerul e roată de foc! Desprins de tot! Din cer: noi - zei din piept : duh - ei Din cer: noi - zei din piept : duh - ei Matca trebuie schimbată. Se schimbă matca! Oi, hăi, crunt uriaş de lumină, pleacă La-ale noastre rugi urechea Primeneşte aerul în care Ne târâm amar existenţa. Oi, hăi, sângele curge pe cuţite în ofrandă devotată. Spală-n mare nedreptatea ce ne-mpiedică din viaţă. Stai! Aţinteşte-ţi calea Pe-ale mele mâini sfrijite! Dă-le harul zămislirii, om al pânzelor celeste! Măi, fată despuiată ce-ngrijeşti o lume-ntreagă! Dă-mi din sânul tău ardoarea de-a închide, mândru, cercul! Ard! Cad în iad! Desprind forma Sub chip de brad, Transform lumea. Schimbarea sunteţi voi Înşivă.

Pe câmp, în jur de foc, Se-nvârte roata! pe bolta vânătă S-aşterne noaptea. În hora pe furate unduie zeii. Din umbre, sub mesteceni, scrutează moartea. Cine-n horă o să joace, O să vadă cum se face: O să unduiască-n flăcări în cele patru zări. Vor învârti frăţia. Tălpile prind glia! Roata veşnic se învârte, Toarce, toarce şi rupe! Cei dintâi nu bănuiesc cum îi strânge cercu-n coaste, păşeşte tainic ceata să-i taie de gâtlejuri. Sânge pe cenuşă, ochi goi sub funze, Sânge în clocot Lumea e-acum a noastră! Ha, nebănuitori! Zeii o mierliră! Neghiob să fii – să laşi supuşii înzestraţi şi chibzuiţi în spate: S-au dezrobit de toate. Cine-n horă o să joace, O să vadă cum se face: O să unduiască-n flăcări în cele patru zări. Vor învârti frăţia, Tălpile prind glia! Roata veşnic se învârte, Toarce, toarce! Cine-n horă o să joace, O să vadă cum se face: O să unduiască-n flăcări în cele patru zări. Vor învârti frăţia, Tălpile prind glia! Roata veşnic se învârte, Toarce, toarce şi rupe! Cine-n horă o să joace, O să vadă cum se face: O să unduiască-n flăcări în cele patru zări. Vor învârti frăţia, Tălpile prind glia! Roata veşnic se învârte, Toarce, toarce! Gata, bă!

Dedesubtul tălpii noastre, Ei s-adună ca să joace, Dedesuptului jiană 'nsingurarea le-o preface 'n salbă de-argint şi mărgele. Mortul nostru dănţuieşte, suflet comun şi de foc şi de apă moartă joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie. Oglinda lumii-i vie, poarta sa e pustie, ţesătura dintre lumi descoase 'n tainice prinoase (duhuri) de prin ochiuri friguroase se desprind din pânză. În Jiană curge focul, dănţuieşte cu sorocul, Cuget de piatră i-e starea Mortului ce-nghite marea Spre-a o-nfiinţa în cer. Înspre cer desfac potecă În văzduh ce-nghite stele. Duhul celor stinşi s-aprinde ca un cerc de fier fierbinte. Mortul dănţuieşte! Inima-i plesneşte! În pas de moarte ne ridică Din al nostru trup-ţărână Spre-adâncimi înalte-n mâna Zeului-quasar, în mână. Luminează-n somn darul de vecie De-a vedea prin tunel de trecută pânză. Dă să-mi crească-n ochi un milion de aripi Şi în aripi zece mii de ochi. Să văd cum toate lumile Îşi aprind deodată bezna. Să văd cum toate lumile S-prăpădesc în caznă! Dedesubtul tălpii noastre, Ei s-adună ca să joace. Dedesuptului jiană 'nsingurarea le-o preface 'n salbă de-argint şi mărgele. Mortul nostru dănţuieşte, suflet comun şi de foc şi de apă vie, joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.

Ferigi şi oase încâlcite sunt trupul celor ce-au rămas cu ochii-n soare când cerul le cădea, eutanasiat, în poală când mintea se-ndepărta de lumea tot mai goală. - Şi voi, învârtiţi în şivoi (Şi voi) vă-ntrupaţi în şivoi (Şi voi) Ce-a rămas răsare Dinspre inimi-fiare. În şivoi să strângă Sângele din stâncă Al celor ce-au rămas cumva în picioare odată ce dorinţa vieţii a apus, odată ce ultima fărâmă de bucurie a fost stinsă de omenire. Joacă viscolul pe plaiuri, peste trupuri suflă-n naiuri Cântece de moarte Gândul ce desparte Om de solzi, pământ şi apă. Din neant pălit îţi sapă ’n sufletul şivoi! Se zvoneşte din morminte, Viii ca să ia aminte C-or să umple gropi de negru. Haidaţi, fraţi, cîntaţi funebru! Să răsune vîntul sorţii, Ne cinstească glasul nopţii, Lupi din grote ne îngîne, Ţîşniţi din hore nebune! - Şi voi, învârtiţi în şivoi (Şi voi) vă-ntrupaţi în şivoi (Şi voi) Ce-a rămas răsare Dinspre inimi-fiare. În şivoi să strângă Sângele din stâncă. Într-un sfârşit vom asculta Ce-ngână, surd, pământul, Ce gângureşte pruncul Când solzii lumii au căzut Şi platoşa-i e pulbere Vedea-vom că din hău poţi doar să urci.

Şuier aspru, prin ce văi te petreci, subt crengile moi? Peste rădăcini şi spini, pe cărări cu mărăcini, Prin ciulini ascunzi lighioane născătoare de ghinioane, Poartă boli în al tău pântec, împleteşte-n lunci un bocet. Frunzele cad şi zările se varsă, Apa e neagră, piscu-i scobit. Ce deznădejde sădit-a omu’ ’n pântecul lumii – cânt adormit. Eu rag cu inima-nflorită la mugetul de jale, descumpănit, în pripă, născut de-un glas din vale. Rămâi să pieri! Rămâi să simţi! Azi, dezmierdat de soartă, de veacuri, văzu-ţi, îmbrăcat cu spini, cărarea-arată-ţi. Unde calea şerpuieşte, Uite! Încalecă zarea. Pasul meu uşor îl ţese... Uite, văpăi Peste cer se-ntind. S-a-mplinit Ceasul. Uite, văpăi Peste cer se-ntind. S-a-mplinit Ursita. Unde calea şerpuieşte, Uite! Încalecă zarea. Pasul meu uşor se pierde... Codru, ridică-ţi ascuţitul pinten, crestele albe, suflul pierit! Urlă-ţi durerea către înalturi Spre a-ţi renaşte duhul cernit!