Nestrămutat

Zăgazurile timpului stau să se rupă... Şi nu mai este mult până când omul va stăpâni vremurile. Veacuri părea-vor a trece precum clipirea unei fetişcane la prima ei horă, iar între două ticăituri ale orologiului vom putea potrivi civilizaţii întregi... Atunci şi numai atunci înţelege-vom, poate, în cea din urmă clipă a timpului de după timp, că nici un suflet nu se naşte, cum nicivreunul nu moare. Tot ce există, văzut sau nevăzut, ştiut sau ascuns, viu sau părelnic mort, mort ori înşelător de viu, n-au fost făcute şi nu or pieri. Totul, chiar şi ce nu e, încape-ntr-o vorbă: Nestrãmutat.

Submitted by Nargaroth — Apr 26, 2025

Dă-mi mâna, Toamnă! Vreau să nu mai simt Cum mugurii-ngheaţă sub brumă, Nădejdea lor frântă De-a face-n Noiembrie flori. Cătând cuminte spre soare Visând mângâierea-i plăpândă Primind în schimb zăpezi Ce cad alene din nori. Dă-mi mâna, Toamnă! Dă-mi mâna, Toamnă, Să fiu al tău cum şi tu eşti a mea, Ucide în mine tot ce doare Să fiu ploaia rece-n Noiembrie-aş vrea. Un element sălbatec să fiu Să nu ştie rău sau bine Dă-mi mâna, Toamnă, vreau Să fiu anotimp, ca şi tine! Dă-mi mâna, Toamnă! Şi Toamna în braţe m-a luat Învelindu-mă-n în manti-ai sură, Frig şi ceaţă-n priviri mi-a pus Şi timpu-a ncetat să mai curgă. Ploaie, zloată sau lacrimi Nu ştiu ce cade din nori, Ştiu doar cei ce-n Noiembrie Cutreieră câmpuri în zori. Dă-mi mâna, Toamnă! Vrei să fii Toamnă?

Submitted by SerpentEve — Apr 26, 2025

Cărări în suflet Nestrămutat, ne-nceput, Necurmat, nezdruncinat, Neclintit, ne-nfricat, Greu de cuprins, foc nestins, neatins Zări, căutări, frământări, amânări - Toate-n suflet sunt cărări. Pot să fie norii grei ca un munte, Negri şi-a spaimă-n jos tunând, Cât va fi Rarăul, cu Bistriţa-ntr-o parte, Moldova în cealaltă, noi n-om cădea nicicând! Dor şi amar fără de vreun hotar, Neostenit, către stele menit, Sufletul meu şi al tău sunt mereu Zări, căutări, frământări amânări – Toate-n suflet sunt cărări. Pot să fie norii grei ca un munte, Negri şi-a spaimă-n jos tunând, Cât va fi Rarăul, cu Bistriţa-ntr-o parte, Moldova în cealaltă, noi n-om cădea nicicând!

Submitted by NecroGod — Apr 26, 2025

Ultima iarnă Lup bătrân, la ultima iarnă Caută-n scrum prada de-astă seară Şi sătul să rămână-n urmă Urcă-n munţi, haita să-şi ajungă. Ani în şir a gonit în frunte Cerbi vânjoşi şi năluci de ciute, Nici un lup nu i-a stat în cale Semăna spaimă printre fiare. Sur şi slab, s-a oprit în crâng, Din hăţiş ochi şireţi privesc flămând; Fraţii toţi se aduna-n cerc Lup bătrân... ăsta-i ultimul tău rost!

Submitted by Nargaroth — Apr 26, 2025

Veacul ruinei A-ncărunţit domniţa de-al ei tată-nchisă-n turn înalt, Voinicul nu mai vine, căci gârbov e-acum, Iar vânt din Miază-Noapte aduce-n suflet lacrima. Vântul greu... Acvilon. Poveşti s-au născut şi-n poveste-au murit În lumea de basm nimic nu mai-e etern. Moartă-i Cosânzeana, morţi sunt şi zmeii Iar codrul e gri şi tern. Un singur loc cu nimic nu-i schimbat, E-aşa cum a fost, cu pământul făcut Valea plângerii - tristul tărâm De timp şi de oameni temut. Izvor de ruină şi dor blestemat, Melancolia aici domneşte în veci Sufletul-ţi plânge – amintirile-ţi mor Prin valea mâhnită de treci. De lăcrimezi crezând că e gata Povestea basmelor care-au murit, Nimic şi nimeni nu-i mort pe vecie – Revine la viaţă când e povestit.

Submitted by Nargaroth — Apr 26, 2025

La apus La apus coboară jar mocnit din cer Îmi inundă ochii cu rugini de fier, Aprigă ninsoare de scânteie vii, Caldă dezmierdare peste aripi gri. Curg în şoapte zori de noapte Dorm albe stâncile, negre-s văile Şi deasupra lor, plânge un izvor.

Submitted by Celtic Frost — Apr 26, 2025

Sunt munţi şi păduri Vânt din Miază-Noapte începe să sufle Chiar cerul îşi schimbă culoarea, Nici orizontul nu mai există Iar eu sunt acum doar o umbră. Hotarele ăstui tainic tărâm Nu sunt pentru mine oprelişti, Pustia-ngheţată în neguri şi-n vânt - Palatu-mi de ceţi şi tristeţe. Secoli s-au scurs de la voievozi Iar ţara lor e-acum doar părere, Din gândurile mele răsar alţi viteji Ce-or avea iar o faimă cumplită. Sabia luce şi platoşi scrâşnind Încânt-acum duhul bătrânului, Martor prin timpuri şi-n vrăji iscusit, Când piatră-n afund, când şoim în văzduh. Chiar dacă sufletul lui e liber El stă doar pe creasta munţilor-nalţi, Cu mâinile-ajunge sus la cer Iar nourii se mişcă după cântecul său. În rune, de ştii, poţi desluşi Epoca mândră ce sta ca să vină Sunt munţi, păduri, ape şi nouri În veac eu voi fï bătrânul.

Submitted by Dahmers Fridge — Apr 26, 2025

Nestrămutaţi, trainici ca stânca Aspri ca vântul de iarnă ce ne-a zămislit Să veghem peste zări!

Submitted by BloodShrine — Apr 26, 2025